Dragul meu Mos Gerila,
Eram o copila de 5-6 anisori cand am simtit pentru prima data magia sarbatorilor de iarna. Imi aduc aminte ca abia asteptam sa primesc in dar zapada mult dorita, sa pot sa ma dau cu saniuta primita cadou de la vecina deja maricica pe atunci. Era zapada minunata, darul Bunului Dumnezeu pentru ingeri si pentru oameni. Surioara mea era mica pe atunci, avea 3 anisori si eu eram norocoasa ca puteam sa ma dau singura cu sania, iar ea trebuia sa fie tinuta in brate. Uitam sa mai intru in casa dandu-ma pe derdelusul format in spatele blocului. Trebuia sa fiu sub atenta observatie a mamei care gatea in bucatarie… acum locul este plin de masini. Apoi venea seara minunata de Ajun, cand faceam bradul cu mami si tati, iar el ma ridica deasupra capului sa pun steaua in varful bradului. Spunea ca aceea stea ii va lumina fie si prin intuneric drumul lui Mos Gerila catre casa noastra. Eram atat de fericita. Ce ma fascina la fel de mult erau luminitele. Multe culori, atatea luminite. Apoi mami punea multe bomboane in pom care nu ramaneau nemancate sau neincepute pana a doua zi. Apoi ne imbracam gros si mergeam la colindat. Eram foarte incantata ca primesc dulciuri, fructe si bani de la oameni. Mai intalneam si oameni morocanosi insa fugeam de ei, iar anul ce urma, ocoleam apartamentele dansilor. Apoi ajungeam acasa si imparteam tot ceea ce am primit in mod egal cu surioara mea si ne suparam groaznic cand nu strangeam suficienti sa ne cumparam ceea ce ne dorim si intr-un sfarsit saraca mama ne mai dadea in completare bani . In anul acela tin minte ca nu mi-am cumparat nimic. Vroiam sa imi cumpar un alt set de creioane si poate un bloc de hartie pe care sa scriu. Ma saturasem ca mama sa ma tot cicaleasca si sa se supere pe mineca desenez peretii si ca ea trebuie sa varuiasca.. Drept urmare, mi-am ascuns banii in niste cipici de ai surioarei mele si ea i-a gasit si mi i-a furat. Am iertat-o atunci, deoarece mama mi-a zis ca de sarbatori trebuie sa fiu ceea mai cuminte fata, altfel il supar pe Dumnezeu. Pe la ora 21,se strangeau la noi toate rudele si cantam colinde. Ma enervau ca ma strangeau de obraji tare tare si ma numeau “baietoaica”. Ei vorbeau! Nici nu cantau bine si nici bomboane nu imi aduceau, imi aduceau masinute, de parca eu eram baiat. Ce rai erau.
Stii Mosule, nici acum nu prea inteleg de ce nu primeam ceea ce iti ceream, dar presupun ca nu am fost atat de cuminte nici eu . Anii urmatori au fost cam tristi pentru mine, pentru ca tati nu mai locuia cu noi, se despartise de mama si casa nu mai era plina. Oricum, daca a noastra nu mai era plina, in mod sigur alta casa era plina: rasete, cântece, dulciuri, multe dulciuri, alte jucarii, alti copii.
Intr-o noapte de Ajun, am prins-o pe mami plangand. Avea langa ea o lista mare si bani pe masa. Nu mi-a zis de ce plange, in schimb m-a luat in brate, m-a pupat si mi-a spus ca anul viitor va fi mai bine. In anul acela( si in urmatorii 3 ani ) nu am avut brad, nici beteala, nici luminite si nici globuri. M-am cam suparat, insa mama mi-a explicat ca era de acum singura, cu mine si cu surioara mea si nu avea posibilitati. Eu oricum iti scriam, pentru ca stiam ca indiferent de orice cauza, tu ajungeai macar cu o punga de bomboane.
Apoi au trecut anii si am inceput sa iti scriu altfel de scrisori pe care nici in ziua de azi nu ti le-am trimis. Am început sa-mi doresc ca parintii mei sa se impace; ca mami si Ioana sa fie sanatoase; ca tati sa nu uite macar sa ma sune odata pe an (lucru ce nu s-a concretizat nici pana in aceasta zi); sa reusesc la scoala tot ce-mi propun; sa pot sa trec peste orice suparare sau obstacol; sa nu mai fiu trista si sa plang; sa reusesc sa ma bucur ca in acel an cand toate lucrurile erau perfecte cand ai mei erau bine, sanatosi, impreuna; sa-mi regasesc fericirea – fericirea din ochii copilului ce am fost. Am inceput sa-mi doresc sa fiu o persoana buna, mai buna. Poate de asta nu ti-am mai scris, pentru ca poate credeam ca aduci numai lucruri materiale. Sau poate nici nu m-am mai simtit atat de copil sau poate nu aveam inima curata ca a unui copil. Nu stiu…
Insa astazi, o sa indraznesc sa iti cer 2 cadouri. Primul ar fi sa mergi mai intai la toti cei care au nevoie cel mai mult de tine: sa le oferi lor o noua sansa, mai mult de o Clipa de fericire, fa-i sa-si regaseasca forta in propria persoana, sa stie ca printre ei mai sunt si OAMENI, si chiar daca se spune ca lumea aceasta nu este perfecta, ei sunt cei ce fac ca perfectiunea sa existe! Nu-i uita, sunt ai nostri, sunt cei ce te fac sa te simti casa. Iar mie, daca mai ai timp si poti binneinteles, trimite-mi un inger din ceruri sau daca exista pe pamant unul,care sa-mi pazeasca pasii, sa imi arate ca fericirea exista, sa ma invete sa rad din nou cu toata inima. As vrea sa nu ma faca sa sufar ,vreau ca el sa fie destinul meu. Nu stiu daca tot ceea ce ti-am cerut este mult prea greu pentru tine, insa indraznesc. Si acum realizez ca m-am inselat in toti anii putini ai copilariei mele; este intradevar perioada cadourilor,dar a cadourilor ce ramân mereu în suflet, vesnic aprinse, vesnic vii.
Te sarut mosul meu scump.
Cu drag, Aceeasi Anca
Stii Mosule, nici acum nu prea inteleg de ce nu primeam ceea ce iti ceream, dar presupun ca nu am fost atat de cuminte nici eu . Anii urmatori au fost cam tristi pentru mine, pentru ca tati nu mai locuia cu noi, se despartise de mama si casa nu mai era plina. Oricum, daca a noastra nu mai era plina, in mod sigur alta casa era plina: rasete, cântece, dulciuri, multe dulciuri, alte jucarii, alti copii.
Intr-o noapte de Ajun, am prins-o pe mami plangand. Avea langa ea o lista mare si bani pe masa. Nu mi-a zis de ce plange, in schimb m-a luat in brate, m-a pupat si mi-a spus ca anul viitor va fi mai bine. In anul acela( si in urmatorii 3 ani ) nu am avut brad, nici beteala, nici luminite si nici globuri. M-am cam suparat, insa mama mi-a explicat ca era de acum singura, cu mine si cu surioara mea si nu avea posibilitati. Eu oricum iti scriam, pentru ca stiam ca indiferent de orice cauza, tu ajungeai macar cu o punga de bomboane.
Apoi au trecut anii si am inceput sa iti scriu altfel de scrisori pe care nici in ziua de azi nu ti le-am trimis. Am început sa-mi doresc ca parintii mei sa se impace; ca mami si Ioana sa fie sanatoase; ca tati sa nu uite macar sa ma sune odata pe an (lucru ce nu s-a concretizat nici pana in aceasta zi); sa reusesc la scoala tot ce-mi propun; sa pot sa trec peste orice suparare sau obstacol; sa nu mai fiu trista si sa plang; sa reusesc sa ma bucur ca in acel an cand toate lucrurile erau perfecte cand ai mei erau bine, sanatosi, impreuna; sa-mi regasesc fericirea – fericirea din ochii copilului ce am fost. Am inceput sa-mi doresc sa fiu o persoana buna, mai buna. Poate de asta nu ti-am mai scris, pentru ca poate credeam ca aduci numai lucruri materiale. Sau poate nici nu m-am mai simtit atat de copil sau poate nu aveam inima curata ca a unui copil. Nu stiu…
Insa astazi, o sa indraznesc sa iti cer 2 cadouri. Primul ar fi sa mergi mai intai la toti cei care au nevoie cel mai mult de tine: sa le oferi lor o noua sansa, mai mult de o Clipa de fericire, fa-i sa-si regaseasca forta in propria persoana, sa stie ca printre ei mai sunt si OAMENI, si chiar daca se spune ca lumea aceasta nu este perfecta, ei sunt cei ce fac ca perfectiunea sa existe! Nu-i uita, sunt ai nostri, sunt cei ce te fac sa te simti casa. Iar mie, daca mai ai timp si poti binneinteles, trimite-mi un inger din ceruri sau daca exista pe pamant unul,care sa-mi pazeasca pasii, sa imi arate ca fericirea exista, sa ma invete sa rad din nou cu toata inima. As vrea sa nu ma faca sa sufar ,vreau ca el sa fie destinul meu. Nu stiu daca tot ceea ce ti-am cerut este mult prea greu pentru tine, insa indraznesc. Si acum realizez ca m-am inselat in toti anii putini ai copilariei mele; este intradevar perioada cadourilor,dar a cadourilor ce ramân mereu în suflet, vesnic aprinse, vesnic vii.
Te sarut mosul meu scump.
Cu drag, Aceeasi Anca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu