vineri, 2 octombrie 2009

My soul on paper

Draga prietene,
As vrea sa incep asa deoarece mi-ar place sa cred ca exista o persoana in fata mea si nu acest ecran mare, impersonal si rece ...
Cate am sa-ti povestesc ...am 24 ani, pana la varsta aceasta nu am facut nimic decat am muncit. Am inceput acum 10 ani si in 10 ani de munca nu ma reusit sa imi iau decat 2 vacante . Ciudat nu ? Nu as spune... In martie, anul acesta, mi-am deschis propria mea firma, Nici nu iti poti imagina ce bucurie mi-a putut produce acest lucru ... Eu una, Anca ceea care a inceput ca ajutor de ospatar intr-un restaurant arabesc sa am propria mea firma??? Wow.. eram atat de incantata.. insa visul meu mi s-a narut zilele trecute... cand am realizat ca nu mai pot face fata cu cheltuielile si va trebui sa o inchid. De ce mie? De ce eu? De ce acum? Sunt atat de necajita - nici nu-ti poti imagina...
Ridic capul dupa cateva ore bune de plans si ma gandesc . Incotro ? Ce este de facut? Firesc ca m-am apucat de facut cv-ul si l-am postat pe BestJobs... Acum, mare mi-a fost mirarea sa observ ca majoritatea locurilor de munca erau pe Bucuresti . As merge acolo .. as face asta, insa cum? Bani nu mai am, prieteni acolo mai deloc - sau ma rog, sunt acei prieteni care nu vad in mine decat o bucata de carne. La ce folos? Ai putea sa te culci cu cineva pentru supravietuire? Eu una cu siguranta nu as putea ...si atunci astept ... astept o minune, caci doar ea ma poate salva.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre mine

Fotografia mea
Mi-e dor de paharul cu vin pe care obisnuiam sa il beau cateodata seara. Nu stiu de ce am renuntat asa usor la el. Imi e dor sa ies in oras cu prietenii si sa imi zboare gandurile in alta parte, la alte tipuri de conversatie. Ascult iar slow-uri si tac. As intinde mana daca as putea si as apuca sunetele, le-as reorganiza pe o tabla de sah si le-as pune sa joace table. Si nu as mai avea nevoie de sunete in lume. Ma uit la poze, incerc sa surpind momente de care sa imi aduc aminte peste ani, dar cu ce folos, sa regret atunci de ce a fost acum, ca viata a trecut prea repede sau prea incet, ca in urma noastra nu ramane decat praf? Poate o sa fac fotografii la praf sa ramana si in urma lui ceva. Am intins mana ca ultima speranta ca o sa mai pot prinde in palme apusul de soare. Ca nu o sa fiu singura care il vede. Va urma noaptea cand nu vad nici lumina, nici apus, nici zei. Moartea constiintei mele. Nu ma las prada ei. Si astept inca paharul cu vin.

Persoane interesate

Arhivă blog